Paradis tropical în nordul Germaniei? Uite cum se face turism în Europa, la preţ mai mic decât pentru o noapte într-o pensiune de trei margarete

Incomod Publicat in urma cu 2 years 1.345 vizualizari
Paradis tropical în nordul Germaniei? Uite cum se face turism în Europa, la preţ mai mic decât pentru o noapte într-o pensiune de trei margarete

Tropical Islands este cea mai mare staţiune acoperită din lume. Construită în Krausnick, Germania, reprezintă unul dintre exemplele elocvente despre cum se readuce la viaţă un loc aproape mort din punct de vedere economic. Minunea tropicală din nordul Germaniei este, de fapt, un fost hangar, aparţinând companiei CargoLifter AG, intrată în insolvenţă acum mai bine de 10 ani.

statiune_germania

Aerium, cea mai mare construcţie de acest fel din lume, are 360 m lungime, 210 m lăţime, 107 m înălţime. Cu o investiţie de 78 de milioane euro, vechiul hangar a fost transformat de compania malaeziana Tanjong într-un paradis exotic plasat chiar în inima Europei.
Potrivit incont.ro, Tropical Islands are o capacitate maxima de 6.000 de vizitatori pe zi şi 500 de angajaţi, care se bucură, indiferent de anotimp, de clima de la tropice, unii dintre ei fără să ştie, probabil, nici măcar că se află pe locul unei foste baze militare sovietice.
Staţiunea are cea mai mare pădure tropicală de interior din lume, o plajă uriaşă şi un numar impresionant de piscine, spa-uri, saune, baruri, restaurante, spaţii de cazare şi optiuni de distractie. Parcul este deschis non-stop.

statiune_germania2

Dar, lăsând la o parte detaliile tehnice, iată mărturia unui român care a vizitat Tropical Islands. În referinţele postate pe amfostacolo.ro, turistul descrie cu în detaliu experienţa acestei excursii. „Intrarea costă 29 euro, pentru saună plăteşti suplimentar 12 euro/zi. Înăuntru era templul elefantului pentru relaxare, saune individuale, comune. (…) Ajungi apoi la o lagună, parcă eşti în filmul «Laguna albastă». Apa cade în cascadă de la înălţime, poţi sta sub apa de la cascadă la un Jacuzzi, în apă caldă 32 grade. Mai departe este zona pentru copii. (…) De menţionat că în mijlocul lagunei se pot caza în bungalouri familii întregi”, scrie acesta pe site-ul amintit.
Conform site-ului oficial al staţiunii, preţurile pentru o noapte de cazare pornesc de la 50 de euro de persoană, existând anumite reduceri aplicate în cazul copiilor, în funcţie de categoria de vârstă. (Foto: incont.ro)

Adauga un comentariu »

comentarii